Sînpaul - Satul European de Tineret

Sînpaul - Satul European de Tineret



 

Drag prieten,

După câteva luni de organizare comunitară, mobilizare locală a tinerilor și dezvoltarea unor rețele de comunicare la nivel local, timp în care tinerii din patru comune și-au pus singuri satul la cale proiectând activități pe care ei și le doresc pentru anul în care satul lor va prelua titlul de Sat European de Tineret, a venit momentul să celebrăm împreună implicarea lor și curajul de a mișca lucrurile prin forțele proprii.

De Ziua Internațională a Voluntariatului, pe 5 decembrie 2018, ne dorim să împărtășim cu tine experiența lansării programului European Youth Village și momentul în care reprezentanții tinerilor și ai autorităților locale din Sînpaul vor prelua oficial titlul de Sat European de Tineret.

Activitățile din comuna Sînpaul vor avea loc la Căminul Cultural, pe care o să avem grijă să-l încălzim și să-l pregătim cum se cuvine pentru un eveniment non-formal într-un sat al tinerilor. Programul pe care îl propunem nu e bătut în cuie și arată cam așa:

15:30-16:00 Bun venit cu parTEAcipare – te așteptăm să ne dezmorțim la un pahar cald și să descoperim povești din activitatea tinerilor “sînpaulieni” documentate în ultimele luni de jurnaliștii comunitari din Școala de Jurnalism Comunitar StReEt, ghidați de tinerii din Sînpaul; De asemenea, vei putea explora Galeria gândurilor și dorințelor tinerilor din comunele din Satul European de Tineret;
16:00-17:00 Deschiderea oficială și lansarea programului European Youth Village. Împreună cu tinerii din Sînpaul îți vom spune ce ne-am propus prin programul Satul European de Tineret și îți vom arăta cum am început să facem împreună pași spre îndeplinirea planului nostru. Apoi vom invita reprezentanții grupului de initiativă a tinerilor din Sînpaul și reprezentanți ai Primăriei Comunei Sînpaul să preia titlul de Sat European de Tineret;

17:00-19:00 Seară comunitară – asta pentru că vorbele și prieteniile se leagă mai bine pe ritm de chitară, iar oamenii se-nțeleg mai ușor cand se așează la masă și împart bunătăți aduse de acasă. Și deși nu este obligatoriu să aduci ceva cu tine pentru seara comunitară, noi te încurajăm să o faci, fie că e vorba de niște plăcintă ori pâine făcută de bunica, prăjitură, gogoși, cozonac, dulceață ori sirop din grădină, pere de iarnă ori miez de nucă sau orice altceva crezi că ar fi pe placul tău și al noilor tăi prieteni – și cu siguranță nu o să refuze nimeni nici sarmale, dacă te-ai gândit și tu la asta. Oricum ai veni, noi te primim cu drag!

Te rugăm să confirmi participarea prin email la adresa asociatiagofree@gmail.com sau direct la persoanele de contact: Augustin Merdan (Școala din Sînpaul) sau Andra Camelia Cordoș (Cluj-Napoca).

#SatulEuropeandeTineret #EuropeanYouthVillage #GoFree #Sînpaul2019 

https://www.facebook.com/events/910662459323245/