Despre Comuna Sînpaul

Despre Comuna Sînpaul



         Comuna Sînpaul este situată in partea de nord-vest a județului Cluj, în zona Dealurilor Clujului pe râul Valea Mare, învecinându-se cu comunele: la vest cu comunele Gârbău, Cuzăplac, Zimbor (ultimele din județul Sălaj), la nord cu comuna Așchileu,la nord-est cu comuna Vultureni, la est cu comuna Chinteni și la sud-est cu comuna Baciu.  Denumirea localității provine de la numele Sfântului Paul, așezarea având o îndelungată și bogată tradiție istorică, săpăturile arheologice efectuate în Hotarele Baciului și Nadășului demonstrând existența unei așezări omenești încă din neolitic. În perioada Imperiului Roman, Sînpaulul se afla între două centre militare puternice: Vechea Napoca și Porolissum. Satul Sînpaul este atestat documentar pentru prima dată în anul 1295, când se numea Sanctus Paulus. În timp, localitatea a purtat mai multe denumiri, printre acestea amintim: Villa Zenpal (1341), Poss Zenthpal  (1358), Zenthpal (1449), Szempal (1733), Szint-Paul (1850), Szent-Paul (1890), Sîn-Paul (1890). Sînpaul a făcut parte din regiunea Cluj, raionul Huedin, plasa Baciu, iar din anul 1953 este comună.

        Azi, comuna Sînpaul este străbătută de șoseaua natională DN1F ( Cluj-Napoca-Zalău-Satu Mare), fiind situată la o distanță de 24 km față de municipiul Cluj-Napoca și la 60 de km de municipiul Zalău. 

        Teritoriul comunei se întinde pe o suprafață de 93.22 km2, comuna având în componența sa șase localități: Sînpaul - reședință de comună, Berindu, Mihăiești, Topa-Mică, Şardu şi Sumurducu. 

       Conform recensământului populației și al locuințelor efectuat în 2011, populația stabilă a comunei Sînpaul cuprinde 2.564 de locuitori, densitatea fiind de 27,46 locuitori/km2. În comuna Sînpaul, locuitorii au păstrat din generație în generație datini, obiceiuri, deprinderi care le-au transmis mai departe urmașilor. Au lucrat pământul, au edificat clădiri (case, biserici, școli), și-au făurit unelte gospodărești care au dat un inedit mod de viață. De asemenea și-au menținut credința, portul, limba și obiceiurile.

       Principalele resurse locale de care dispune comuna sunt pădurea cu vegetație forestieră, zăcămintele de caolin și terenul agricol. Mediul de afaceri al comunei este predominant agricol, cu ferme de animale, care au ca obiect de activitate creșterea animalelor. La nivelul comunei, la fel ca și în cazul majorității comunelor din județul Cluj, principalele servicii furnizate la nivel local sunt serviciile publice de educație și sănătate, comerțul cu amănuntul desfășurat prin magazinele sătești.

      Din punct de vedere turistic, pe raza comunei nu există mănăstiri, dar se găsesc câteva biserici foarte vechi din lemn, situate pe dealuri, în zone liniștite și pline de verdeață. 

      În satul Sînpaul există un muzeu particular, mai puțin obișnuit, având aparatură de comunicații, acesta aparținându-i domnului Vasile Durdeu, un radioamator, unde sunt expuse peste 150 de radiouri vechi și numeroase piese folosite pentru transmisiuni radio. Vizitarea muzeului este gratuită, vizitatorii fiind ghidați chiar de către fondatorul muzeului.

    Pe lângă acestea, în comuna Sînpaul, mai exact pe Valea Șardului, puteți găsi lunca cu laleaua pestriță (Fritillaria meleagris), o floare pe cale de dispariție, care crește în mediul natural și reprezintă o arie de interes județean.

    Pentru cei pasionați de golf, în comuna noastră gasiți din anul 2012 un club - Transilvania Golf Club - într-o locație minunată, ce se întinde pe o suprafață de 90 h.

    Păstrarea și conservarea culturii tradiționale în mediul rural, reprezintă un element obligatoriu care trebuie luat în calcul, în procesul de dezvoltare. În comuna Sînpaul își desfășoară activitatea un ansamblu de dans folcloric de copii și un cor de colinde, acestea fiind găzduite de căminul cultural din Sînpaul. Sărbătoarea Fiii Satului este una dintre cele mai reprezentative sărbăori locale, contribuind la promovarea patrimoniului local și menținerea vie a tradițiilor. Această sărbătoare reprezintă o întâlnire de suflet și a devenit deja o tradiție, aducând la un loc fiii satului, de la cei mai tineri până la cei mai vârstnici. Totodată această sărbătoare își propune să promoveze valorile locale: cântece și jocuri tradiționale, costume populare, specific culinar, cântăreți și ansambluri folclorice locale, agenții economici și micii producători locali. Se desfășoară anual cu ocazia sărbătorii religioase Sfinții Petru și Pavel (29 iunie) și este denumită Zilele Comunei Sînpaul - Fiii Satului, astfel le oferă celor rămași în comună, oportunitatea de a se reîntâlni cu rudele și prietenii plecați din localitate. Printre persolnaliățile locului se numără poetul Ioan Alexandru (1941-200) născut în Topa-Mică  unde se găsește și casa memorială și sculporul Gocan Eugen (1938-2013), care au primit post-mortem în anul 2011 tilul de cetățean de onoare al comunei Sînpaul.